GastroPan 2025 este nu doar o expoziție de echipamente, ingrediente și soluții pentru industria panificației, cofetăriei, gelateriei și HoReCa, ci și un eveniment dedicat promovării talentului și creativității din acest domeniu. În cadrul evenimentului de anul viitor, se va dedica un spațiu exclusiv pentru GALERIA SPECIALIȘTILOR DE EXCEPȚIE DIN ROMÂNIA. Această galerie va fi locul în care cei mai talentați specialiști din România își vor expune lucrările de modelaj și cofetărie artistică, demonstrând măiestria și inovația din domeniul specific. Scopul galeriei este de a aduce în fața publicului larg acele lucrări care definesc arta frumuseții românești. Expoziția va fi o oportunitate rară de a descoperi cele mai impresionante creații și de a cunoaște mai bine talentul extraordinar din acest sector.
Informații despre participare:
• Participarea este gratuită – orice specialist pasionat (persoană fizică, cofetar, patiser, ciocolatier, cake master) de arta frumosului poate aduce o piesă artistică din isomalț, fondant, pastă de zahăr, aluat de panificație, ciocolată etc. care va fi expusă în zona special amenajată a expoziției
• Ce lucrări sunt potrivite? – sunt binevenite lucrările cu care specialiștii au participat la competiții naționale sau internaționale, creațiile expuse la orice fel de târg (ex. nunți) cu orice tematică, dar și orice altă piesă artistică care reflectă talentul și creativitatea. Pot fi prezentate lucrări care au o valoare simbolică pentru carieră sau creații noi, inspirate de cele mai recente tendințe în domeniu
• Promovarea lucrărilor – toate piesele expuse vor beneficia de promovare prin canalele de mass-media, pe paginile de social media ale
GastroPan și în revistele de specialitate precum Brutarul-Cofetarul și Gastromedia
• Participare – înscrierea se va realiza până la 15 februarie 2025, pentru a rezerva un spațiu adecvat în cadrul expoziției. După confirmarea participării, vor fi oferite toate detaliile necesare privind expunerea lucrării
• Toate piesele expuse vor fi apreciate de către vizitatori și organizatori prin oferirea unei cupe GastroPan.
Joomla Gallery makes it better. Balbooa.com
PÂINEA ANULUI 2025 REALIZATĂ ARTIZANAL – 28 martie 2025
Concursul „Pâinea Anului 2025 realizată artizanal”, va reprezenta o fuziune perfectă între tradiție și inovație, fiind o adevărată operă de artizanat în lumea panificației. Aceasta va reflecta o preocupare tot mai mare pentru ingredientele naturale, procesul lent de dospire și tehnicile de coacere, menținând însă un echilibru cu cerințele contemporane de sănătate și sustenabilitate.
Informații despre participare:
• Pot fi înscrise orice tip de produs de panificație care respectă condițiile de artizanal (produs fabricat manual într-o cantitate de maxim
150 kg/zi) într-un aspect, formă cât mai frumoasă (ex. împletituri, obiecte, forme etc.)
• Taxa de participare este 300 lei/produs – orice brutar aduce produsul de panificație care va fi expus în zona special amenajată a expoziției
• Promovarea lucrărilor – toate piesele expuse vor beneficia de promovare prin canalele de mass-media, pe paginile de social media ale GastroPan și în revistele de specialitate precum Brutarul-Cofetarul și Gastromedia
• Înscriere – până la 28 februarie 2025 prin completarea formularului de participare sau telefonic – 0732 575 556
• Juriul va fi alcătuit de specialiști independenți renumiți din domeniul B2B.
PÂINEA ANULUI 2025 REALIZATĂ INDUSTRIAL – 28 martie 2025
Concursul „Pâinea Anului 2025 realizată Industrial” este o competiție dedicată profesionalismului și inovației în domeniul panificației industriale. Participanții au ocazia să prezinte cele mai bune produse de panificație realizate pe scară largă, respectând standarde de calitate, eficiență și sustenabilitate. Acesta pune accent pe tehnologiile moderne de producție, automatizarea proceselor și ingredientele inovative utilizate pentru a crea produse care să răspundă cerințelor pieței și ale consumatorilor.
Informații despre participare:
• Pot fi înscrise orice tip de produs de panificație care respectă condițiile de industrial (produs fabricat într-o cantitate de minim 500 kg/zi) într-un aspect, formă cât mai frumoasă (ex. împletituri, obiecte, forme etc.)
• Taxa de participare este 300 lei/produs – orice brutar aduce produsul de panificație care va fi expus în zona special amenajată a expoziției
• Promovarea lucrărilor – toate piesele expuse vor beneficia de promovare prin canalele de mass-media, pe paginile de social media ale GastroPan și în revistele de specialitate precum Brutarul-Cofetarul și Gastromedia
• Înscriere – până la 28 februarie 2025 prin completarea formularului de participare sau telefonic – 0732 575 556
Joomla Gallery makes it better. Balbooa.com
DEMONSTRAȚII LIVE – OPORTUNITATEA DE A VĂ PREZENTA PRODUSELE ȘI SOLUȚIILE DIRECT PUBLICULUI
Chiar și pentru producătorii sau furnizorii care nu vor participa ca expozanți, GastroPan 2025 oferă o oportunitate unică de a-și prezenta produsele și soluțiile într-un mod interactiv și captivant. În cadrul expoziției, se va amenaja o zonă special dedicată demonstrațiilor live, unde aceștia pot organiza sesiuni demonstrative, oferind vizitatorilor posibilitatea de a vedea în acțiune cele mai recente echipamente, ingrediente inovative sau soluții tehnologice.
Aceste demonstrații vor fi o modalitate excelentă de a arăta practic cum funcționează produsele, de a răspunde întrebărilor publicului și de a crea un impact direct asupra celor interesați de inovațiile din domeniu.
Dacă doriți să organizați o demonstrație live, vă rugăm să ne contactați pentru a stabili un interval de timp disponibil în care să vă puteți desfășura prezentarea. Aceasta este o oportunitate excelentă de a atrage atenția asupra produselor și soluțiilor dvs., fără a fi nevoie să ocupați un stand propriu. Demonstrațiile vor fi promovate și ele prin canalele oficiale ale expoziției, iar vizitatorii vor fi încurajați să participe activ.
Joomla Gallery makes it better. Balbooa.com
+40 732 575 565


